Frica

In acest post voi vorbi din nou despre dragoste, da stiu ca poate devin agasanta si ma repet, dar trebuie sa scriu fiindca in ultima vreme mi-am pus o multime de intrebari in legatura cu acest subiect.Iar blogul pentru mine reprezinta o supapa prin care ies la suprafata toate emotiile mele si ideile ce se nasc in capsorul meu.

E seara stau in fata calculatorului si vorbesc cu o persoana care in putinul timp de cand il cunosc mi-a devenit un foarte bun prieten sau mai degraba un confident sau poate chiar mai mult( si nu-mi dau eu seama). Deja au trecut cateva ore bune de cand vorbesc cu el iar timpul trece fara ca nimeni si nimic sa-l opreasca si noi doi incepem sa vorbim despre subiectul nostru preferat, IUBIREA.

Eu: Ai vazut cum discutiile noastre, ajung intr-un anumit punct, iubirea?

El: Da poate fiindca e singurul lucru care conteaza in viata.

Ii privesc cuvintele si imi dau seama cata dreptate are, iubirea e singura care conteaza in viata si pentru care merita sa te zbati, sa transpiri ca intr-un final sa te bucuri de adevaratul nectar al anticilor zei.

Insa ce faci atunci cand ti-e frica de iubire fiindca mie una asa mie chiar daca adeseori am incercat sa fac pe curajoasa. Insa aici nu ma pot preface si ascunde dupa degete, pur si simplu nu reusesc oricat de mult as vrea. Recunosc ca mie frica de tot ce implica iubirea; sacrificiu, truda si fericire.

Sacrificul poate este cel mai important pas pe care trebuie sa-l faci in cautarea iubirii, fiindca in schimbul oricarui lucru trebuie sa dai ceva. Iar aceasta regula fundamentala a Universului se aplica si in cazul dragostei.Dar care va fi pretul pe care voi trebui sa-l platesc in schimbul fericirii? Insa adevarata intrebare e daca voi reusi sa-mi depasesc frica si sa pot face acel sacrificu oricat de mare sau mic ar fi el. Eu una sunt dispusa sa-l fac fiindca acolo intr-un coltisor al subconstientului meu stiu ca merita acest sacrificiu. Insa ramane de vazut ce-mi va cere viata in schimbul iubirii.

Apoi urmatorul pas pe care trebuie sa-l facem e sa muncim pentru a fi fericit, fiindca dragostea in viata nu se optine doar printr-o simpla pocnitura din degete si aceasta vine imediat si e la cheremul nostru.Pe langa sacrificiul pe care il faci mai trebuie sa trudesti, sa stii cand sa cedezi si cand nu. Dar intr-un final toata aceasta munca se va reflecta in fructele iubirii, probabil cele mai divine roade ale munci umane.

Insa adevarat problema in aceasta prmanenta cautare a iubiri este frica care ma inconjoara si faptul ca imi este teama de fericire.Ca sa fiu sincera nu imi pot imagina ca as putea sa fiu ata de fericita, iubita si ca as merita acest lucru. Nu e cu putinta ca eu sa descopar pe cineva care sa ma iubeasca la fel de mult cum l-as putea iubi eu. Iar noi doi sa fim o singura fiinta reusind sa ne contopim intr-o singura entitate spirituala ca mai apoi sa uitam de tot ceea ce ne inconjoara. Sa ne realizam propria noastra realitate si sa ne iubim ca doi nebuni ce merg pe sarma si nu cad.Mie frica de toate acestea dar in acelasi timp imi doresc ca tot ce am mentionat mai sus sa mi se intample.

Vreau aceste lucrui din toata inima si sper sa pot depasi frica ( care cred ca a experimentat-o oricine)

Visul

Noaptea si-a reintrat demult in drepturi iar intre cei patru pereti in care domneste un aer de psihoza se aude ecoul ceasului.Tic, tac, tic, tac aceleasi sunete mult prea cunoscute ce mi s-au impregnat in minte si nu ma lasa sa dorm de vreo cateva noptii incoace.
In patul asezat de-a lungul peretului vestic, stau eu cu ochii pironiti in tavan cu speranta ca poate voi reusi sa adorm.Imi intorc capul spre ceasul asezat strategic pe birou care indica 3:10.Alta noapte pierduta, inca 3 ore si trebuie sa ma trezesc ca sa ma pregatesc sa plec spre scoala( damn it tot ce vreau e sa dorm).Dupa vreo jumatate de ora de uitat pe pereti, numarat oi si incercat alte mii de metode babesti pentru a adormi intr-un sfarsit ma viziteaza si pe mine mos Ene si reusesc sa inchid ochii si sa adorm.
Insa de odata ma trezesc pe o plaja pustie si ma uit spre orizont si vad marea de un albastru violent care intr-un mod ciudat ma calmeaza. Asa ca ma hotarasc sa ma intind pe nisipul auriu dar deodata simt o rasuflare ciudata pe fata mea, deschid ochii si vad deasupra mea un tanar brunet cu acei ochii caprui care imi apar in vise de vreo cateva noptii bune . Incerc sa tip dar ma opreste la timp presandu-si degetul aratator pe buzele mele si aplecandu-se asupra mea. Ma saruta pe frunte, in cel mai delicat, tandru si romantic mod posibil.
Inchid din nou ochii si ma trezesc pe terasa unui bloc inalt de vreo 10 etaje, sunt desculta si simt micutele pietricele sub picioare, imi este frig si imi este frica. Nu stiu de ce sau de cine dar imi este foarte frica. Imi ridic ochii din pamant si il vad din nou pe baiatul brunet care cu pasii marunti se apropie de mine. Incet merg in spate pana cand simt marginea teresei si nu stiu cum reusesc dar ma dezechilibrez si incep sa cad. Cad in nestire dar deodata simt o mana in jurul taliei mele, este el se uita la mine cu acei ochi care m-au fermecat. Acum cuvintele sunt de prisos si din nou se apleaca asupra mea si ma saruta. Nu ma zbat, nu incerc sa ma eliberez din stransoarea lui doar il imbratisez si ma bucur de aceasta sarutare atat de calda, in timp ce cad in nestire.
Dar deodata el dispare si ma trezesc singura in patul ce e atat de rece , imi pipai fata si vad ca am plans iar buzele mele sunt atat de rosi de parca tot ce am visat a fost atat de real. Ma sprijin de peretele de un alb morbid si imi reamintesc fiecare secunda a visului de azi noapte.
Cine esti, de ce imi bantui fiecare vis. Vreau sa stiu cine esti, vreau adevarul sau poate deja il stiu dar poate mie prea frica sa-l accept, sa admit adevarul.

The kiss

"When you kiss me, without uttering a single word, you speak to my soul”

Sarut, kiss, baccio, kissu, baiser, beso atat variante pentru unul dintre cele mai tandre gesturi ce le pot face doi indragostiti. Uitandu-ma prin binecunoscutul nostru Dex la definitia sarutului descopar o fraza atat de seaca si saraca, sarut/-uri =gest constând în atingerea cu buzele în semn de afecţiune. Doar atat sa insemne un simplu sarut, ma indoiesc , refuz sa cred acest lucru, nu vreau sa fie adevarat.

Merg pe strada si observ cupluri de tineri ce se tin de mana si apoi incet incet in locul vorbelor care acum devin de prisos isi face loc, magia sarutului. Prin acest gest care poate parea atat de neinsemnat, cei doi reusesc sa depaseasca limite inimaginabile contopindu-se intr-o singur suflet, reusind sa uite de tot ce ii inconjoara, restul lumii dispare sunt doar ei doi uniti intr-un simplu sarut ce semnifica uniunea lor emotionala. Stiu ca ceea ce am zis este atat de cliseic, insa acesta este adevarul si sincer nu imi pasa cat de cliseica va suna, fiindca iubirea este singurul lucru pentru care merita sa te zbati in viata.

As putea asemana sarutul cu o ploaie de ingeri, fiindca ca sa fiu sincera nu pot crede ca sarutul e ceva uman, cu siguranta trebuie sa fie cel mai frumos dar pe care la daruit Dumnezeu oamenilor .Si acest dar incepe sa fiu din ce in ce mai putin apreciat de oameni in aceasta perioada a vitezei si materialismului, iar unii chiar cred ca-l pot cumpara cu niste hartii murdare ce nu reprezinta nimic. Insa acesti oameni vor simti doar partea fizica si niciodata nu se vor infrupta din adevaratul nectar al sarutului.

Iar cu aceste ganduri imi continui drumul pe strada micuta printre cuplurile de oameni care stiu ce inseaman acest dar divin si ii aprecieaza , respecta adevarata valoare. Ii privesc cu jind dar trec mai departe, ii las sa fie fericiti si sa se bucure de cele mai frumoase clipe pe care ti le putea darui iubirea.

Solitudine

Aceasi patru pereti albi, ma inconjoara ca si ieri. Reci, albi si impregnati cu mult prea multe amintiri, emotii ca sa poate fi suportate de mintea si sufletul uman. Iar in aceea camera ce nu ma lasa sa respir ma aflu si eu, stau si astept, nici eu nu mai stiu ce……
Imi urla muzica in urechi, trag cu ochiul la MP3 si vad ca bateria e pe sfarsite(damn it, abia l-am incarcat) imi smulg castile din ureche si le azvarl in pat. Iau o foaie si un pix si in incercarea mea patetica de a-mi aduna gandurile si a le aseza pe foaie esuez, ca de fiecare data. Foia alba acum e doar goala si uda de la picaturi de apa sau mai bine zis lacrimile ce se preling asa de enigmatic de pe obrazul meu.
Plang fara sa vreau, incerc sa ma opresc dar nu reusesc, lacrimile au propia lor vointa si curg neincetat. Sunt singura, din nou, eu impotriva celorlalti. Acum iese la suprafata cine sunt eu cu adevarat, o adolescenta timida, singura dar care e nevoita ca in fiecare zi sa poarte o masca ca sa nu fie etichetata si marginalizata de societate. DA acesta este purul adevar, in fiecare zi sunt nevoita sa port o masca, sa afisez un zambet mare si fals, si sa incerc sa “socializez” cu cei din jurul meu.Dar uneori imi ajunge si astfel iese la suprafata, rabufnesc fiind satula de aceesi masca pe care societatea ma obliga sa o port.
Uneori tot ce imi doresc e sa fiu singura sau macar sa am pe cineva asemeni mie,care sa ma ajute sa trec peste aceste momente de singuratate care uneori au tendinta sa se transforma in accese de nebunie. Tot ce vreau sa stiu e ca nu sunt nebuna, ca nu gandesc aiurea. Sau oare o fac? Cine e de vina, incerc sa arunc vina pe societate si oameni care ma inconjoara dar poate sunt prea lasa ca sa recunosc ca e vina mea si poate chiar ca sunt nebuna( mai lipsesc doar actele ca sa o dovedeasca)
Agonie, nebunie, psihoza dusa pana la limita si singuratate din plin, acestea sunt doar cateva din trairile pe care le simt cand sunt in camera cu cei patru pereti albi. Iar in adancul fiintei mele ia nastere o dorinta incredibil de egoista, vreau sa mai existe un om care sa se simta la fel de mizerabil si sa aiba aceasi doza de nebunie ca si mine. Deh, egoismul e in floare la mine.
Dar imi scutur capul si imi zic ca acest lucru nu poate fi adevarat, aceste ganduri”necurate” trebuie sa fie doar in imaginatia mea. Imi sterg lacrimile si ma bag in pat cu gandul de a dormi ca sa uit de toate acestea si sa capat forte proaspete ca maine sa iau de la capat si sa reincep sa port aceasi nenorocita de masca.

-Ma iubesti?

-Nu, te ador?

- Ma vei iubi pentru totdeauna?

-Nu, doar pentru eternitate.

Imbratisari, maini unite intr-una singura, saruturi patimase, rasete pline de fericire, toate acestea indicand un singur lucru, IUBIRE. Iar acese gesturi tandre le vad in fiecare zi, la fiecare pas, la cuplurile pentru care nu mai conteaza nimic altceva, decat ei care au devenit o singura fiinta si se iubesc.
Iubirea, afrodisiacul omenirii, unul dintre putine lucruri pentru care merita sa traiesiti, sa-ti spetesti mijlocul zi de zi.Ca mai apoi seara cand esti frant , sa te trantesti in pat si sa dormi in bratele celui iubit urmand sa ai parte de cel mai linistitorsi dulce somn posibil.
In curand voi implini 18 ani, varsta frumoasa, afirma majoritatea oamenilor in care ar trebui sa ma bucur de viata asa um e si sa iubesc.Dar uneori stau si ma intreb daca eu la putini mei anisori si avand in vedere ca abia acum pasesc pe drumul vietii, pot intelege si aprecia adevaratul sens al iubiri.Oare toate experientele mele pe acest teritoriu mistic au fost simple copilarii sau mult mai mult?
Dar dupa ce am cugetat un pic am realizat ca nu conteaza ce spun ceilati despre iubire ci doar sa te bucuri de momentele alaturi de cel drag, si sa apreciezi fiecare mangaiere, sarut, imbratisare.Iar in viitor sper ca voi putea sa inteleg aceasta enigma, sa pot darui dragoste si sa primesc la fel de multa.

Red eyes!

Aceasi ochi rosii si reci ma privesc din oglinda mult prea cunoscuta, intind mana sa ii ating dar tot ce imi doresc e sa tip pana raman fara voce, pana cand plamanii si corziile vocale imi sangereaza astfel incat sa mor . Apoi vreau sa cad in genunchi si sa simt raceala podelei, cine stie poate reusesc sa revin cu picioarele pe pamant…………………………….dar totul e zadar ma simt captiva intr-o lume fara scop. Intr-o lume fara suflet,fara emotii, care uita toate lucruri pentru care merita sa traiesti.

Incerc sa inchid ochii dar din nou apar acei ochii rosiatici ce emana mult prea multa durere pe care ai putea sa o suporti fara sa inebunesti. Oare mintea mea a intrat in colaps mental?? Cine stie , cui ii pasa cu siguranta nu mie. Tot ce imi doresc e sa scap de amintirea acelor ochii rosii inlacrimatii Tot ce mi-au provocat au fost mult prea multe noptii nedormite ,din cauza haosului care ma inconjoarasi pe care-l aud permant in mintea mea.

Imi doresc sa, vreau sa….. nici eu nu mai stiu ce vreau.Poate intr-o zi voi scapa de imaginea acelor ochii sau poate toate aceste cuvinte , imaginii sunt doar in mintea mea si eu poate sunt nebuna sau nu??