Citeam blogul Andreei si mi-a placut la nebunie ultimul post cu leapsa asa ca mi s-a facut dor de blogul meu si m-am incumetat sa preiau leapsa. Trebuie sa definenesc urmatoarele cuvinte: fluturi, armonie, trandafir, ploaie ,mare. So let's begin!

Fluturi- sunt una dintre cele mai frumoase creaturi si nu o spun asa la intamplare. Chiar cred acest lucru. Pentru o perioada fluturii erau un fel de lait motiv pentru mine. Ei imi inspira o stare de libertate, armonie. Ma duc cu gandul ca nu conteaza cat de mic sau urat esti la inceput atata timpcat vrei te poti transforma in ceva miraculos si atat de frumos.

Armonie- este echilibru pe care orice om il cauta si il gaseste in functie de personalitatea lui. Eu una imi gasesc acest echilibru cand iubesc fiindca atunci ma simt intreaga si nu mai am nevoie de nimic altceva.

Trandafir-floarea senzualitatii, pasiunii, dragostei, puritatii. Insa e o sabie cu doua taisuri sau mai bine zis o sabie cu spini. Trandafirul meu preferat este cel alb fiindca nu exista nimic mai frumos pe lume decat puritatea, inocenta dar pacat ca o pierdem asa devreme si nu mai stim sa o apreciem.

Ploaia- ce iubesc cuvantul asta. Iubesc ploaia de vara,e asa placuta si revigoranta. Pentru mine ploaia e mai mult un sentiment , e ca o usurare. Simt ca ma pot pierde in stropii de ploaie si-mi place cum se incolacesc in parul meu. Mai pe scurt: ploaia ma elibereaza :P.

Marea- cine iubeste marea sau nu a fost macar odata. Imi plac plimbarile lungi pe faleza, valurile jucause ce flirteaza cu nisipul auriu. Plus seara e asa de magica, briza sufla usor si delicat dandu-ti senzatia ca poti sa zbori.

Si dau mai departe leapsa lui Criss si cine se mai incumeta. Lista de cuvinte u urmatoarea:

1. aripi
2.ingeri
3.visatori
4.vama
5.speranta

Dragă Moș Crăciun,


Ce faci moșule? Cum mai e vremea la tine acolo? Bănuiesc că ești ocupat cu pregătirile ca în fiecare an așa că nu îți răpesc mult timp sau cel puțin asta intenționez să fac.
Nu ți-am mai scris de mult timp, iartă-mă. Însă de când am aflat că nu ai exista m-am lăsat condusă de acest val numit maturizare și am uitat cum iubeam sărbătorile, cu inima inocenta a unui copil ce nu cunoscuse încă lumea care îl inconjura. Nu mă înțelege greșit îmi place că încep să mă maturizez, e o noăa etapă în viața pe care o îmbrățișez sau mai bine zis mă las cuprinsă de ea. E o perioadă cu bune și rele ca orice alta perioadă din viața noastră. Învăț atâtea lucruri noi: cum să privesc lumea cu alți ochi, cum să apreciez ce am și ce îmi oferă viața. Deasemenea învăț să am și să nu am încredere, să fiu tristă și veselă în același timp, să iubesc persoanele care mi-au dintotdeauna alături dar și persoanele noi care apar ca prin minune în viața mea.
Dar totuși mă gândesc și mă cuprinde o stare de nostalgie când îmi amintesc cum era odinioara când eram copil și priveam, înțelegeam lumea cu suflet de copil și-mi plăcea, eram uimită în adevăratul sens al cuvântului. Mi-e dor de magia acelor vremuri când zburdam prin casă la gândul că în seara respectivă trebuia să vină Moșul. Eram sigură că mama vorbea cu tine la telefon și eu seara mă uitam pe cer și credeam că îți văd sania.
Însă acum am uitat să mă bucur și ca mine sunt mii și mii de oameni afundați în rutina zilnică. Trăim într-o lume ce este în goană după partea materiala a vieții și uităm să zâmbim, să apreciem savoarea sărbătorilor de iarnă.
Așa că în acest an nu te voi mai ruga cum făceam în ceilalți ani să îmi aduci păpuși, dulciuri sau alte lucruri de genul acesta.Tot ce vreau în acest an e magia Crăciunului de odinioară. Vreau să simt în aer parfumul sărbătorilor și nu numai pentru mine ci pentru toții oameni care au uitat să zâmbească.

Te pup moșule,
un copil mare care nu vrea
să uite cum e să viseze


P.S: dacă poți ai putea să aduci și niște zăpadă( acolo un pic). Nu mă supăr chiar deloc :P

Echilibru precar....

Gânduri efemere amestecate cu sentimente obscure inundă fiecare coltișor al unei minți solitare și pesimiste. Stă și privește cum siluetele oamenilor merg pe strada îngustă și întortocheată. Merg aparent fără nici un scop, însă într-un mod inconștient urmează legea imuabila a vieții.Ne naștem, trăim și într-un final murim. Însă nu poate să nu se întrebe dacă asta e finalitatea existenței noastre, ne naștem doar ca să trăim într-o dulce monotonie, să ne încadrăm în anumite tipare și mai apoi să murim. Îi e greu să creadă aceste lucruri.
Dar până la urma ce înseamnă o viața monotonă și cine dă aceste legi? Societatea? Chiar suntem doar simplul zoon politikon a lui Aristotel sau suntem mult mai mult dar încă nu am conștientizat acest fapt ori nu vrem să acceptăm altă realitate.
E adevărat omul prin natura firii sale se teme de nou, de necunoscut, cum doriți dumneavoastra să-i spuneți.Însă de unde se trage această frică? Nu neg, e plăcut să fii înconjurat numai de lucruri, fapte care îți sunt familiare și ce sunt scăldate în lumina adevărului. Dar adevărul este relativ, are 1000 de fețe și fiecare om îl poate interpreta astfel încât dintr-un singur adevăr reies mii și mii de combinații ale acestuia. Dar noi ce cunoaștem, cât cunoaștem sau poate ar trebui să ne întrebăm dacă cunoaștem ceva? Iar aceste întrebări ne îndreptățesc sî fim comozi în acest colț de Univers și să ne fie frică de nou, chiar e normal?
Atâtea gânduri și atâtea intrebări trec prin aceea minte, le va găsi răspunsul, trebui să afle totul sau ar trebui să se rezume la o cunoaștere paradisiacă.
Un surâs i se întipărește pe față, realizează că toate au timpul lor. De ce să ne grăbim, nu are rost fiindcă fiecare întrebare are un răspuns ce ne va surprinde dar nu acum ci la timpul oportun. Tot ce știm e că viața are un echilibru precar, uneori cazi dar reușești să te ridici alteori nu. Viața e plină de întrebări și poate uneori e bine să credem fără să cercetăm( doar uneori:p)

Tom Baxter- Better

Our love has changed,
It’s not the same,
And the only way to say it
Is say it.. it’s better.

I can’t concede,
This way I feel,
For all the time we spent, together,
Forever .. just gets better.

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better.

I’ll stand by you,
If you stand by me.
I think time that I, reveal it,
‘Coz I believe it
It’s better

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better

Ooh the more I .. talk .. to .. you
The more in love with
E .. vry .. thing .. you .. do

Doo doo doo doo doo doo

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better

Our love has changed
It’s not the same
And the only way to say it
Is say it .. it’s better

Un cântec care personal îmi place foarte mult și de care m-am îndrăgostit încă de la primele acorduri.

O lumină diafana intră pe fereastra mică și împrăștie o căldură plăcută.Afară se simte parfumul discret al toamnei târzii, o frunză ruginie purtată de vântul rece intră și se așterne pe parchetul de culoarea mahonului.
Acorduri sublime de vioara încep să se audă iar acestea armonizează cu întreaga natura. Notele curg una după alta într-un mod frenetic și care ar hipnotiza pe oricine ar asculta acele linii melodice. Dar deodata se opresc si încep să se audă niște pași de femeie ce se îndreapta spre fereastra cu intenția de a o închide.Însă când ajunge in fața ei rămâne blocată fiind uimită de imaginea autumnală ce i se înfățișează în fața ochilor.
-Magnific, parcă ar fi un tablou de Monet!
Și chiar în momentul respectiv ușa încăperii se deschide, lucru pe care tânăra captivată de peisaj nu-l sesiză.Nici măcar pașii pe care îi cunoștea atât de bine și de fiecare dat când îi auzea un zâmbet subtil îi apărea pe față, acum nu-i provocară nici măcar o reacție oricât de mică ar fi fost.Dar deodată se trezi din aceea hipnoză când simți niște brațe puternice cum o îmbrățișau și vocea iubită ce îi șoptea în urechea dreaptă:
-Iubito, m-am intors. Te iubesc!
La care tânăra se întoarce cu fața la el iar în ochii ei se poate observa o sclipire de fericire.Îl îmbrățișează la rândul ei și se ridică pe vârfuri ca să-l sărute.

Uneori tot ce avem nevoie e un moment de liniște, un peisaj sau orice lucru mărunt ca să ne amintim că viața e scurtă și uneori nu avem nevoie de lucrurimărețe. O îmbrățișare și un simplu te iubesc e mai mult decât ai putea cere....

Poate...

Mintea imi e plina de amintirile toamnei tarzii cand ne plimbam in mijloc naturii. Eram numai noi doi si copacii din care cadeau in nestire frunze, mozaic de culori ce ne incanta retina intr-un mod de neinteles pentru restul lumii. Atunci puteam sa spun cu mana pe inima ca eram fericita si nu mai aveam nevoie de altceva,nu-mi dorea altceva decat toamna si pe tine. Dar acum nu mai stiu absolut nimic, totul mi se pare o iluzie, un joc crud al sortii....
Poate am gresit,cu siguranta am facut-o. Nu am stiut cand sa trag linie si sa spun STOP! Dar ai si tu partea ta de vina, recunoaste. Nu are rost sa te ascunzi dupa degete dar totusi o faci si nu iti inteleg motivele.Ca sa fiu sincera nu mai inteleg absolut nimic.
Acum, merg pe strada pustie si admir asfaltul acoperit de un strat gros de frunze rosiatice insa nu ma mai fascineaza ca altadata. De ce? Poate fiindca nu esti langa mine ca sa ma strangi in brate si sa imi zici: „ Iubito, totul va fi bine!”. Fara tine toamna nu e asa de superba ca in alti ani sau poate nu stiu eu sa o mai admir ca in trecut.
Inchid ochii si iti vad chipul cald care ma priveste cu mult prea multa dragoste. Imi zambesti si ma saruti pe frunte. Poate daca stau asa o sa pot pastra vie amintirea chipului tau, a clipelor petrecute impreuna. Dar la urma ce rost ar avea, ar fi doar o prelungire a agoniei.
Insa ce e al trecutului ramane al trecutului, nu are rost sa incercam sa ne amintim amanuntele mici noastre fericiri. A fost o perioada frumoasa pe care amandoi am savurato la maximul ei potential. Am cazut, ne-am inaltat pana pe cele mai inalte culmi, am cazut din nou si ne-am ridicat. Insa acum dupa ultima cazutura am uitat sa ne ridicam.Iar eu indiferent de trecut, prezent, viitor pastrez intr-un colt bine ascuns al sufletul acele zile de toamne care atunci ma faceau fericita .
Insa viata merge inainte, trebuie sa privim inainte indiferent cat de doborati ne simtim. Poate ne asteapta ceva mult mai bun in fata, doar poate....

Dialog cu un alter ego...

In camera micuta cu peretii de un alb ce aminteste de aerul bolnavicios al spitalelor, o adolescenta sta si isi admira corpul in oglinda.Are in jur de 1.75 si vreo 52 de kg, inalta si slaba, parca ar fi scoasa din revistele de moda. Insa nimeni nu ia in seama figura scheletica, cu oasele ce ii ies mult prea mult in evidenta si iti amintesc de un cadavru ambulant si in nici un caz de o femeie in devenire.
Se intoarce in stanga, in dreapta, din profil si se admira multumita de ceea ce vede.

Sunt frumoasa...

HA! nu ma face sa rad, se aude deodata o voce stranie dar mult prea familiara

Cine naiba esti si ce vrei?

Conteaza cine sunt? Bineinteles ca nu, fiindca deja stii cine sunt.Uita-te mai bine in oglinda, chiar iti place ce vezi?

Logic, de ce nu mi-ar placea. Sunt superba, slaba si frumoasa.

De ce te minti? Uiti de toate noptiile in care iti varsai stomacul ca sa slabesti cat mai mult.Asta-i deja boala, scumpo! Se cheama bulimie.

Cine dracu esti? Lasa-ma in pace.

Si in momentul urmator lua primul lucru care ii era la indemna, o vaza si o arunca cu o ura nemaintalnita in oglinda care se transforma in mii si mii de cioburi. Apoi se apleca deasupra lor si isi lasa degetele lungi sa se plimbe printre ele, se taie.Era o durere surda dar ii placea si privea cum sangele se prelingea pe pielea bolnavicioasa.

HA, acum cine mai rade? Nu mai zici absolut nimic?Bineinteles fiindca stii ca gresesti iar eu am dreptate, intodeauna am dreptate. Sunt frumoasa asa cum sunt.

Afisa un zambet plin de satisfactie si iesi din camera convinsa ca avea dreptate....