Solitudine

Aceasi patru pereti albi, ma inconjoara ca si ieri. Reci, albi si impregnati cu mult prea multe amintiri, emotii ca sa poate fi suportate de mintea si sufletul uman. Iar in aceea camera ce nu ma lasa sa respir ma aflu si eu, stau si astept, nici eu nu mai stiu ce……
Imi urla muzica in urechi, trag cu ochiul la MP3 si vad ca bateria e pe sfarsite(damn it, abia l-am incarcat) imi smulg castile din ureche si le azvarl in pat. Iau o foaie si un pix si in incercarea mea patetica de a-mi aduna gandurile si a le aseza pe foaie esuez, ca de fiecare data. Foia alba acum e doar goala si uda de la picaturi de apa sau mai bine zis lacrimile ce se preling asa de enigmatic de pe obrazul meu.
Plang fara sa vreau, incerc sa ma opresc dar nu reusesc, lacrimile au propia lor vointa si curg neincetat. Sunt singura, din nou, eu impotriva celorlalti. Acum iese la suprafata cine sunt eu cu adevarat, o adolescenta timida, singura dar care e nevoita ca in fiecare zi sa poarte o masca ca sa nu fie etichetata si marginalizata de societate. DA acesta este purul adevar, in fiecare zi sunt nevoita sa port o masca, sa afisez un zambet mare si fals, si sa incerc sa “socializez” cu cei din jurul meu.Dar uneori imi ajunge si astfel iese la suprafata, rabufnesc fiind satula de aceesi masca pe care societatea ma obliga sa o port.
Uneori tot ce imi doresc e sa fiu singura sau macar sa am pe cineva asemeni mie,care sa ma ajute sa trec peste aceste momente de singuratate care uneori au tendinta sa se transforma in accese de nebunie. Tot ce vreau sa stiu e ca nu sunt nebuna, ca nu gandesc aiurea. Sau oare o fac? Cine e de vina, incerc sa arunc vina pe societate si oameni care ma inconjoara dar poate sunt prea lasa ca sa recunosc ca e vina mea si poate chiar ca sunt nebuna( mai lipsesc doar actele ca sa o dovedeasca)
Agonie, nebunie, psihoza dusa pana la limita si singuratate din plin, acestea sunt doar cateva din trairile pe care le simt cand sunt in camera cu cei patru pereti albi. Iar in adancul fiintei mele ia nastere o dorinta incredibil de egoista, vreau sa mai existe un om care sa se simta la fel de mizerabil si sa aiba aceasi doza de nebunie ca si mine. Deh, egoismul e in floare la mine.
Dar imi scutur capul si imi zic ca acest lucru nu poate fi adevarat, aceste ganduri”necurate” trebuie sa fie doar in imaginatia mea. Imi sterg lacrimile si ma bag in pat cu gandul de a dormi ca sa uit de toate acestea si sa capat forte proaspete ca maine sa iau de la capat si sa reincep sa port aceasi nenorocita de masca.