vineri, 14 noiembrie 2008



O lumină diafana intră pe fereastra mică și împrăștie o căldură plăcută.Afară se simte parfumul discret al toamnei târzii, o frunză ruginie purtată de vântul rece intră și se așterne pe parchetul de culoarea mahonului.
Acorduri sublime de vioara încep să se audă iar acestea armonizează cu întreaga natura. Notele curg una după alta într-un mod frenetic și care ar hipnotiza pe oricine ar asculta acele linii melodice. Dar deodata se opresc si încep să se audă niște pași de femeie ce se îndreapta spre fereastra cu intenția de a o închide.Însă când ajunge in fața ei rămâne blocată fiind uimită de imaginea autumnală ce i se înfățișează în fața ochilor.
-Magnific, parcă ar fi un tablou de Monet!
Și chiar în momentul respectiv ușa încăperii se deschide, lucru pe care tânăra captivată de peisaj nu-l sesiză.Nici măcar pașii pe care îi cunoștea atât de bine și de fiecare dat când îi auzea un zâmbet subtil îi apărea pe față, acum nu-i provocară nici măcar o reacție oricât de mică ar fi fost.Dar deodată se trezi din aceea hipnoză când simți niște brațe puternice cum o îmbrățișau și vocea iubită ce îi șoptea în urechea dreaptă:
-Iubito, m-am intors. Te iubesc!
La care tânăra se întoarce cu fața la el iar în ochii ei se poate observa o sclipire de fericire.Îl îmbrățișează la rândul ei și se ridică pe vârfuri ca să-l sărute.

Uneori tot ce avem nevoie e un moment de liniște, un peisaj sau orice lucru mărunt ca să ne amintim că viața e scurtă și uneori nu avem nevoie de lucrurimărețe. O îmbrățișare și un simplu te iubesc e mai mult decât ai putea cere....

2 comentarii:

Christine Riddles spunea...

sometimes all we need is everything we don't possess...

Anonim spunea...

exista momente in viata cand iti doresti mai mult...dar ai dreptate,de cele mai multe ori o imbratisare este suficienta