O simpla seara de vara, racoroasa care te facea sa uiti de toata zapuseala din timpul zilei.Pe o alee ferita de ochii lumii si care nu are partea de cea mai buna iluminare, incerc sa strabat intunericul si sa ajung acasa ca sa ma trantesc in pat si sa dorm. Ma uit la ceasul de la mana stanga iar limbile indica ora 22:00. Deja? Nici nu mi-am dat seama cand a trecut ziua asa de repede. Poate si din cauza monotoniei si obisnuintei, sculatului de dimineata si bautul cafelei care speri sa iti dea acel strop de energie de care ai atata nevoie. Lucruri care au devenit parte din rutina zilnica si mai mult le faci mecanic fara sa fi perfect constient de ele. Apoi incepi sa iti rezolvi treburile si probleme destinate acelei zile ca mai apoi sa apara altele. Iar timpul trece asa de repede, tu nu observi si te trezesti ca a mai trecut o zi in care iti doreai sa faci cu totul altceva dar nu poti sunt alte lucruri mult mai importante de facut.
Cu aceste ganduri traversandu-mi prin cap inaintez pe alee si deodata impinsa de la spate de o forta ciudata, ridic capul si incremenesc, ochii imi sunt pironiti pe cel mai frumos cer pe care l-am vazut in ultimul timp. O patura deasa si neagra ca abanosul ce imi aducea aminte de perioada copilariei era intesata cu mii si mii de stele care straluceau intr-un mod straniu si frumos( se vedeau asa de clar in ciuda smogului din Bucuresti). Dar ceea ce imi atrasese atentia era luna, pur si simplu ma lasase cu gura cascata. Era o noapte cu luna plina iar ea stralucea asa frumos in toata splendoarea si goliciunea ei amintandu-mi de un nud de femeie care te atrage prin unicitatea si misticismul ei. Am stat si am privit si deodata toate problemele, neajunsurile mele din aceea zi disparusera. Eram mult prea fermecata de peisajul ce se derula in fata ochilor mei si care imi aduse zambetul pe buze.
Acum, dupa ce v-am povestit toate acestea, am si eu o intrebare: Cand a fost ultima data cand ati zambit sau v-ati oprit ca sa admirati un apus de soare, sa va lasati imbatati de miasma dulce a unei flori? Poate daca am invata sa admiram lucrurile marunte viata ar fi mai frumoasa. Japonezii au o vorba ” karma, neh?”( karma, nu?), ei sunt invatati ca nu conteaza trecutul sau viitorul ci clipa de fata. Invata sa se bucure de fiecare clipa, de fiecare lucru marunt din viata lor. Daca am proceda si noi la fel n-ar fi mai usor? Am reusi sa apreciem fiecare clipa de fericire la adevarata ei valoare si am zambi mai des.
Asa ca zambiti mai des, fiindca viata e scurta, intr-adevar nu-i usoara dar ar trebui sa vedem frumusetea din ea si partea plina a paharului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu