Echilibru precar....

Gânduri efemere amestecate cu sentimente obscure inundă fiecare coltișor al unei minți solitare și pesimiste. Stă și privește cum siluetele oamenilor merg pe strada îngustă și întortocheată. Merg aparent fără nici un scop, însă într-un mod inconștient urmează legea imuabila a vieții.Ne naștem, trăim și într-un final murim. Însă nu poate să nu se întrebe dacă asta e finalitatea existenței noastre, ne naștem doar ca să trăim într-o dulce monotonie, să ne încadrăm în anumite tipare și mai apoi să murim. Îi e greu să creadă aceste lucruri.
Dar până la urma ce înseamnă o viața monotonă și cine dă aceste legi? Societatea? Chiar suntem doar simplul zoon politikon a lui Aristotel sau suntem mult mai mult dar încă nu am conștientizat acest fapt ori nu vrem să acceptăm altă realitate.
E adevărat omul prin natura firii sale se teme de nou, de necunoscut, cum doriți dumneavoastra să-i spuneți.Însă de unde se trage această frică? Nu neg, e plăcut să fii înconjurat numai de lucruri, fapte care îți sunt familiare și ce sunt scăldate în lumina adevărului. Dar adevărul este relativ, are 1000 de fețe și fiecare om îl poate interpreta astfel încât dintr-un singur adevăr reies mii și mii de combinații ale acestuia. Dar noi ce cunoaștem, cât cunoaștem sau poate ar trebui să ne întrebăm dacă cunoaștem ceva? Iar aceste întrebări ne îndreptățesc sî fim comozi în acest colț de Univers și să ne fie frică de nou, chiar e normal?
Atâtea gânduri și atâtea intrebări trec prin aceea minte, le va găsi răspunsul, trebui să afle totul sau ar trebui să se rezume la o cunoaștere paradisiacă.
Un surâs i se întipărește pe față, realizează că toate au timpul lor. De ce să ne grăbim, nu are rost fiindcă fiecare întrebare are un răspuns ce ne va surprinde dar nu acum ci la timpul oportun. Tot ce știm e că viața are un echilibru precar, uneori cazi dar reușești să te ridici alteori nu. Viața e plină de întrebări și poate uneori e bine să credem fără să cercetăm( doar uneori:p)

Tom Baxter- Better

Our love has changed,
It’s not the same,
And the only way to say it
Is say it.. it’s better.

I can’t concede,
This way I feel,
For all the time we spent, together,
Forever .. just gets better.

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better.

I’ll stand by you,
If you stand by me.
I think time that I, reveal it,
‘Coz I believe it
It’s better

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better

Ooh the more I .. talk .. to .. you
The more in love with
E .. vry .. thing .. you .. do

Doo doo doo doo doo doo

See what I’m trying to say is:
You make things .. better
And no matter what the day is,
With you here .. it’s better

Our love has changed
It’s not the same
And the only way to say it
Is say it .. it’s better

Un cântec care personal îmi place foarte mult și de care m-am îndrăgostit încă de la primele acorduri.

O lumină diafana intră pe fereastra mică și împrăștie o căldură plăcută.Afară se simte parfumul discret al toamnei târzii, o frunză ruginie purtată de vântul rece intră și se așterne pe parchetul de culoarea mahonului.
Acorduri sublime de vioara încep să se audă iar acestea armonizează cu întreaga natura. Notele curg una după alta într-un mod frenetic și care ar hipnotiza pe oricine ar asculta acele linii melodice. Dar deodata se opresc si încep să se audă niște pași de femeie ce se îndreapta spre fereastra cu intenția de a o închide.Însă când ajunge in fața ei rămâne blocată fiind uimită de imaginea autumnală ce i se înfățișează în fața ochilor.
-Magnific, parcă ar fi un tablou de Monet!
Și chiar în momentul respectiv ușa încăperii se deschide, lucru pe care tânăra captivată de peisaj nu-l sesiză.Nici măcar pașii pe care îi cunoștea atât de bine și de fiecare dat când îi auzea un zâmbet subtil îi apărea pe față, acum nu-i provocară nici măcar o reacție oricât de mică ar fi fost.Dar deodată se trezi din aceea hipnoză când simți niște brațe puternice cum o îmbrățișau și vocea iubită ce îi șoptea în urechea dreaptă:
-Iubito, m-am intors. Te iubesc!
La care tânăra se întoarce cu fața la el iar în ochii ei se poate observa o sclipire de fericire.Îl îmbrățișează la rândul ei și se ridică pe vârfuri ca să-l sărute.

Uneori tot ce avem nevoie e un moment de liniște, un peisaj sau orice lucru mărunt ca să ne amintim că viața e scurtă și uneori nu avem nevoie de lucrurimărețe. O îmbrățișare și un simplu te iubesc e mai mult decât ai putea cere....

Poate...

Mintea imi e plina de amintirile toamnei tarzii cand ne plimbam in mijloc naturii. Eram numai noi doi si copacii din care cadeau in nestire frunze, mozaic de culori ce ne incanta retina intr-un mod de neinteles pentru restul lumii. Atunci puteam sa spun cu mana pe inima ca eram fericita si nu mai aveam nevoie de altceva,nu-mi dorea altceva decat toamna si pe tine. Dar acum nu mai stiu absolut nimic, totul mi se pare o iluzie, un joc crud al sortii....
Poate am gresit,cu siguranta am facut-o. Nu am stiut cand sa trag linie si sa spun STOP! Dar ai si tu partea ta de vina, recunoaste. Nu are rost sa te ascunzi dupa degete dar totusi o faci si nu iti inteleg motivele.Ca sa fiu sincera nu mai inteleg absolut nimic.
Acum, merg pe strada pustie si admir asfaltul acoperit de un strat gros de frunze rosiatice insa nu ma mai fascineaza ca altadata. De ce? Poate fiindca nu esti langa mine ca sa ma strangi in brate si sa imi zici: „ Iubito, totul va fi bine!”. Fara tine toamna nu e asa de superba ca in alti ani sau poate nu stiu eu sa o mai admir ca in trecut.
Inchid ochii si iti vad chipul cald care ma priveste cu mult prea multa dragoste. Imi zambesti si ma saruti pe frunte. Poate daca stau asa o sa pot pastra vie amintirea chipului tau, a clipelor petrecute impreuna. Dar la urma ce rost ar avea, ar fi doar o prelungire a agoniei.
Insa ce e al trecutului ramane al trecutului, nu are rost sa incercam sa ne amintim amanuntele mici noastre fericiri. A fost o perioada frumoasa pe care amandoi am savurato la maximul ei potential. Am cazut, ne-am inaltat pana pe cele mai inalte culmi, am cazut din nou si ne-am ridicat. Insa acum dupa ultima cazutura am uitat sa ne ridicam.Iar eu indiferent de trecut, prezent, viitor pastrez intr-un colt bine ascuns al sufletul acele zile de toamne care atunci ma faceau fericita .
Insa viata merge inainte, trebuie sa privim inainte indiferent cat de doborati ne simtim. Poate ne asteapta ceva mult mai bun in fata, doar poate....